Mittwoch, 10. Februar 2016

Eugenia si Coeficientul de Inteligenta - IQ

Alfred Binet si Theodore Simon au dezvoltat testul Binet-Simon ca un mod de a identifica copiii de varsta scolarizarii ce necesitau asistenta speciala. Binet-Simon nu cuprindea intrebari despre cunostinte generale, in schimb impunea un sistem divers de sarcini, de la teste fizice simple la teste de memorie. Scorul rezultat era exprimat ca si varsta mentala. Lewis Ternan, un psiholog de la Universitatea Stanford, a tradus si imbunatatit testul in anul 1910 si noua forma a devenit cunoscuta drept testul Stanford-Binet. Rezultatul era coeficientul de inteligenta, un coeficient obtinut prin impartirea varstei mentale la varsta cronologica. Daca aveai varsta de 10 ani, dar aveai capacitatea de a rationa a unei persoane de 15 ani, IQ-ul tau era 150.

     Testul IQ are o istorie controversata, gandit ca un instrument util in aplicarea ideilor miscarii eugenice. Ideea de baza a eugeniei era sa identifice trasaturile dezirabile, precum inteligenta, sanatatea si chiar succesul financiar si sa creasca numarul nasterilor in randul persoanelor de acest tip. In acelasi timp, rata nasterilor in randul oamenilor cu trasaturi negative, precum inteligenta scazuta, comportament criminal, saracie si boala avea sa fie descurajata. Testele IQ au reusit sa dezbine, indicand superioritatea unei rase in defavoarea alteia.

     Parintele eugeniei a fost englezul Sir Francis Galton, un var al lui Charles Darwin. De-a lungul variatei si productivei cariere a lui Galton, acesta nu doar ca a codificat stiinta eugeniei, dar a fost si pionierul psihometriei ca unealta pentru masurarea inteligentei unei persoane si determinarea celor potriviti si nepotriviti pentru a se reproduce. Galton a inventat expresia natura versus educatie (nature versus nurture) si a identificat trendul de regres catre rautate, desi termenul sau original pentru aceasta a fost intoarcerea catre mediocritate. Atata vreme cat oamenilor neinteligenti li se permitea sa se reproduca in voie, umanitatea nu s-ar fi putut niciodata ridica deasupra mediocritatii sale native.
     Cand s-a descoperit ca ereditatea joaca un rol important in randul anumitor boli mintale, sterilizarea fortata a fost impusa pacientilor cu astfel de boli din anumite state intr-un efort de eliminare a unor astfel de trasaturi din randul populatiei. Conform majoritatii numaratorilor, in jur de 64.000 de americani bolnavi psihic au fost sterilizati pana ce aceasta practica a fost in final oprita undeva prin anii 1960. In Germania nazista a avut ca rezultat efectuarea a circa 400.000 de sterilizări între 1933 și 1945.  In Mein Kampf, Hitler spunea despre eugenie ca ea este benefica societatii: „nevoia ca persoanele defecte sa fie impiedicate sa aibă urmasi la fel de defecți este o cerinta a ratiunii si, daca este sistematic realizata, reprezinta cel mai uman act al umanitătii. Va salva milioane de nefericiti de la suferinte nemeritate si va duce la imbunastatirea sanatatii in general.”

     Primul Razboi Mondial a raspandit testul IQ prin intermediul Armatei Statelor Unite. Scopul era ca majoritatea recrutilor inteligenti sa fie supusi antrenamentului pentru a deveni ofiteri, cei mai putin inteligenti sa fie refuzati, iar celor cu o inteligenta medie sa li se dea sarcini tehnice, de lupta sau alte indatoriri pe baza scorurilor lor. Dar procesul nu a mers atat de bine cum au sperat cei ce l-au propus. Au fost incercate diverse metode de testare; resursele pentru testarea unui numar atat de mare de oameni erau insuficiente si multe dintre rezultate au fost controversate.
      Rezultatul acestor teste a fost revizuirea sistemului de punctare, dezvoltat de David Wechsler, psiholog-sef la Spitalul Psihiatric Bellevue. In tinerete lucrase cu armata in timpul incercarii acesteia de a implementa testarea inteligentei. Inovatia sa a fost ca a gradat testele pe o curba, scorul unei persoane reprezentand locul in distributia tuturor scorurilor. Aceasta este acum metoda standard universala. Modul de punctare este gandit in asa fel incat alcatuirea unui grafic cu rezultatele testului IQ al unei populatii va duce la generarea unui grafic in forma de clopot. Scopul este ca varful curbei sa atinga exact 100 (ceea ce ar trebui sa reprezinte cam 2,7% din populatie), cu partile alungite terminandu-se la in jur de 50 si 150. Pentru cei cu un mod de gandire statistic, distributia este menita  a avea o deviatie standard de 15. Oricand testele sunt revizuite (acum este utilizat Stanford-Binet 5), sistemul de punctare se reseteaza ca media sa fie din nou 100 si deviatia standard 15. Este numit inca IQ, desi nu mai este un coeficient.
     Este un fapt trist, statistic demonstrat, ca jumatate din oamenii de pe planeta au un nivel de inteligenta sub medie – modul in care sunt punctate testele asigura faptul ca 100 este atat jumatatea punctajului, cat si media  –  si uneori ne intrebam ce valoare au de fapt aceste teste si daca este bine sa le acordam atata semnificatie culturala si sa existe atatea discutii din cauza lor, toate bazate pe un numar. Testele IQ par sa faca obiectul ideal pentru o discutie.

     Astfel, in timp ce bazele testarii IQ au fost puse in cadrul procesului negativ de identificare si eliminarea a - chipurile - celui mai rau soi de oameni, in viitor instrumentul testarii inteligentei s-ar putea dovedi crucial in dezvoltarea unui potential mai inalt a oamenilor. Eugenia este una dintre acele nebunii rusinoase ce nu pot fi dezinventate, dar lectiile sale pot fi fructificate. Cand Binet si Simon au inceput pentru prima oara sa identifice copii ce aveau nevoie de ajutor special, s-ar putea sa fi deschis drumul spre ceva cu o mult mai larga aplicativitate. Ce au facut ei nu a fost din dorinta de a alege, ci de a ajuta, dar din pacate testarea inteligentei va ramane pentru totdeauna legata de ambele.

     Exista un numar de critici evidente fata de ideea de a ii ierarhiza pe toti cu un singur numar ce pretinde a reprezenta nivelul de inteligenta. Unii stiu foarte multe lucruri, dar nu au deloc bun-simt, iar altii sunt opusul. Unii au creativitate sau umor ridicate sau scazute, dar pot sa pice sau sa treaca cu brio toate testele scolare. Fiecare dintre noi este complex, cu o multitudine de calitati si defecte, aptitudini si preferinte si s-ar parea ca orice numar ce vrea a cuantifica inteligenta noastra induce grav in eroare de fiecare data.

Freitag, 5. Februar 2016

Povestea cu broasca fiarta !

     Potrivit unei povesti spusa frecvent, un broscoi aruncat intr-o oala cu apa incalzita zdravan va sari imediat afara, insa daca este pus intr-o oala cu apa rece, dar care este incalzita treptat pana in punctul de fierbere, va sta acolo pana va fi fiert odata cu apa.

     Asa se intampla si cu noi, am devenit adeptii unor notiuni referitoare la doze „sigure”, limite etc., care ne sunt servite de diverse persoane, organizatii si voci cu autoritate in materie de sanatate incat am ajuns sa fim siguri ca daca ne mentinem in aceste „zone de siguranta”, cumva, sanatatea noastra nu va fi deloc afectata negativ.

     Realitatea este ca, din cauza substantelor nocive pe care le introducem zilnic in organism, indiferent daca este vorba despre alimente, apa, aer, substante prezente in locuinte, toxine emanate de mobila, electronice si autovehicule sau daca este vorba despre proasta alimentatie datorata dietelor compuse din hrana „moarta” pe care o consumam intruna sfarsim prin a grabi o moarte a celulelor noastre. Acest lucru converge in timp intr-un punct in care incep boli, dureri in articulatii si alte forme de suferinta.

     Daca ceva nu ne omoara din prima, nu suntem atenti la problema si o repudiem imediat. Stabilim doze „de siguranta” pentru diverse substante care ne contamineaza indiferent daca este vorba despre alimente, apa, poluanti sau vaccinuri. Pana la urma, credem ca daca substantele respective nu ne omoara in primele 30 de minute, nu este nicio problema, nu? Medicii ne conving pe toti ca aceste doze „mici” sunt „sigure” si ca n-ar fi nicio problema cu ele. Auzim constant ca ele nu se acumuleaza si ca organismul le va elimina cumva. Este adevarat ca un organism care functioneaza normal poate elimina cantitati serioase de toxine. Daca ar avea o conditie optima si daca ar trai intr-un mediu mai putin poluant. Din pacate ambele conditii sunt rareori indeplinite, astfel ca mecanismul natural de detoxifiere incepe sa functioneza mult mai prost, iar la un moment dat poate sa ajunga sa nu mai faca fata iar toxinele neeliminate sunt repuse in circulatie inapoi in organism. Efectul? Intoxicare in cascada.

     In ziua cand primesti diagnosticul, boala pare ca a aparut din senin. Nu iti pui problema ca ai fi inhalat plumb, toxine, fum de masina, E-uri in alimente, fum de tigara, alcool in exces si … toate in acelasi timp. Toate erau doze mici, deci nu ar fi trebuit sa fie nicio problema.

     Una dintre problemele cele mai mari ale vietii moderne este exact aceasta picurare inceata, zilnica, de toxine in alimente, apa, aer, produse de igiena care, combinata cu proasta nutritie si lipsa de exercitiu fizic, ne distruge incet dar sigur. Daca mai introducem in ecuatie miile de medicamente (care au, mai toate, efecte secundare), operatii si alte interventii medicale  vom observa ca exista o mare sansa ca problemele de sanatate sa inceapa la varste mult mai timpurii si ca, probabil, vom avea de infruntat zeci de ani de dureri si boli.


Dienstag, 2. Februar 2016

Exorcizarea ca propaganda politica

     Exorcizarea este o practica straveche despre care se crede ca poate alunga demoni sau a altor entitati spirituale dintr-o persoana sau loc presupuse a fi posedate. In functie de credinta exorcistului, aceasta se face provocand entitatea la un juramant, printr-un ritual complicat sau pur si simplu poruncind entitatii sa plece, in numele unei puteri superioare. In crestinism ritualul poate fi savarsit numai de un preot care are de la episcop licenta expresa in acest scop. Licenta de a savarsi exorcisme trebuie acordata numai preotilor care se disting prin evlavie, stiinta, prudenta si viata integra. Se cere ca acest exorcist sa actioneze cu prudenta, respectand cu strictete normele stabilite de biserica.

     In 1565, o adolescenta pe nume Nicole Aubrey a inceput sa simta dureri fizice ingrozitoare, sa vorbeasca gros si sa refuze mancarea. Mai multi preoti au incercat sa o exorcizeze, fara niciun folos. Curand, aceasta a devenit atat de faimoasa incat avea parte zilnic de cate o exorcizare publica, in fata imensei Catedrale din Laon, unde ”diavolul” ei tinea discursuri politice.

     Desi Nicole sustinuse initial ca era posedata de spiritul bunicului ei, aceasta si-a schimbat povestea dupa ce atat de multi preoti o vizitasera si devenise o celebritate. Ceea ce e sigur este ca biserica Catolica a folosit celebritatea lui Nicole pentru a incuraja pornirile anti-protestante. Diavolul ei vorbea despre faptul ca venise aici, pe Pamant, pentru a se vari in sufletele protestantilor si a distruge Biserica Catolica.

     Cazul a capatat rapid dimensiuni politice, protestantii locali insistand ca intreaga poveste a posedarii era o pacaleala si au incercat sa opreasca exorcizarile. Ei aveau motive intemeiate sa fie sceptici, tinand cont de faptul ca "Beelzebub"  ii acuza de faptul ca se inhaitasera cu Satana. In mare parte pentru propria-i siguranta, Nicole a fost transferata la Laon, unde a fost supusa unei serii de exorcizari publice, cu toata pompa unui ceremonial religios.

     In fiecare zi, Nicole era dusa de la manastirea unde statea la o mare procesiune religioasa in maiestuoasa Catedrala Notre-Dame de Laon, unde se urca pe un esafod construit special pentru ea. Acolo, in fata unui public numeros, exorcistul ii ordona ”Printului Beelzebub” sa vorbeasca, iar Nicole rostea obedienta o predica despre necazurile pe care protestantii aveau sa le provoace catolicilor Frantei.

     Faptul ca un demon, unul dintre ingerii cazuti ai Satanei, le spunea catolicilor, care ascultau ceea ce in mare parte voiau sa creada despre protestanti, parea automat sa alimenteze tensiunile religioase. Printre altele, ”Printul Beelzebub” le spunea ascultatorilor sai ca protestantii locali furasera o azima de impartasanie, o taiasera si ii arsesera bucatile. ”Beelzebub” se mai lauda si spunand: ”eu si protestantii mei incapatanati ii vom face lui Jesus mai mult rau decat i-au facut evreii!”.

     In cele din urma, un preot a reusit s-o exorcizeze pe Nicole - in cadrul unui mare eveniment public, desigur, si nu se stie nimic despre ce s-a intamplat cu ea dupa. Insa faima ei a inspirat apoi alte cateva posedari in Franta, dintre care una era un caz absolut identic, in care o femeie sustinea ca acelasi diavol o posedase si pe ea si voia sa avertizeze pe toata lumea in legatura cu acei ingrozitori protestanti satanisti.

     Biserica Catolica facea cunoscute aceste posesii demonice pentru ca pierdea rapid teren politic in fata altor grupuri protestante din Europa. Este posibil ca popularitatea povestilor cu posedari de astazi sa serveasca unui scop similar celor dinainte, numai ca astazi nu doar biserica Catolica este amenintata de protestanti, ci toata crestinatatea este amenintata de scepticism.