Samstag, 24. März 2018

O maimuta poate sa scrie biblia!


    Universul si tot ce contine el, nu a aparut asa deodata, brusc, el a urmat un proces complex de formare in mai multe etape care a condus si la aparitia vietii. Dupa fiecare etapa, formatiunile ordonate (fie ele nuclee, atomi, molecule, etc) nu au fost distruse ca sa o ia de la capat cu un nou big-bang de la stadiul initial ci au fost mai mult niste fenomene ciclice. Afirmatia din titlu este strans legata de teoria gresita a creationistilor care incearca sa respinga aparitia naturala a vietii. Ei calculeaza probabilitatea de aparitie spontana a unei molecule sau a unei celule complexe, dintr-o data. Metafora lor suna de obicei cam asa: daca trece o tornada printr-un depozit de fier vechi, care e probabilitatea sa apara spontan un Boeing 747? Analogia e gresita pentru ca presupune aparitia directa a ceva complex, sarind peste formele simple.  Ca raspuns al creationistilor a aparut in ,,blogosfera‘‘ de ceva vreme o metafora nastrujnica care suna cam asa: ,,O maimuta poate scrie biblia prin apasarea haotica pe tastele unei masini de scris‘‘ Teoria a fost demonstrata, infirmata, iar demostrata si iar infirmata! Mai jos o sa incerc si eu sa demonstrez teoria intr-un mod cat mai simplu posibil.

    Cam cat este probabilitatea, ca aruncand de 100 de ori o moneda, aceasta sa cada de fiecare data cu banul in sus? Este o posibilitate mica, dar nenula. Dar cat este probabilitatea ca moneda sa cada exact de 50 de ori cu banul in sus? S-ar putea crede ca e o probabilitate mare, dar de fapt nu este decit de vreo 8%. Aproape totul se poate calcula si chear exista formule pentru a calcula asa ceva. Cu cat numarul de incercari este mai mare cu atat probabilitatea este mai mare.

    Mintea omului lucreaza greu cu numere foarte mari sau foarte mici. De aceea sa facem calcule mai intai cu numere mici, de exemplu o tastatura cu numai 3 taste si un cuvant cu 5 litere. Calculati de cite maimute sau de cite repetari ale experimentului ar fi nevoie pentru ca cel putin o maimuta sa nimereasca textul cu o probabilitate de 0,5. Pentru acest exemplu usor mie mi-a iesit ca e nevoie de 168 de maimute sau 168 de repetari. La o tastatura normala si la dimensiunea adevarata a bibliei este nevoie de mult mai multe maimute, dar nu de o infinitate.

    Sa ne intorcem la maimuta noastra la care ii dam acum o tastatura cu 30 de taste. Probabilitatea de a apasa pe o tasta este de 1/30. Frecventa de aparitie a unei taste se va grupa in jurul valorii de 1/30 (3,33%) in cazul unor serii de incercari suficient de numeroase. La un numar de 100.000 de tastari (cate litere ar avea o carte destuld e groasa), frecventele de aparitie a literelor ar fi de 3,33% per total. Daca luam fiecare foaie separat, fregventa literelor poate sa varieze de la 0,1% pana la 12%. Deci este posibil sa si gasim cuvinte inteligibile de la prima serie de 100.000 de tastari. Probabilitatea ca maimuta noastra sa bata biblia este foarte mica, dar nenula. Evident, aceeasi probabilitate este ca maimutele sa bata orice alt text dat, de aceeasi lungime ca si biblia. Daca am accepta si un text cu cate o greseala ici-colo atunci probabilitatea de a-l nimeri e inca si mai mare. Teoretic avand destul timp si destule maimute este posibil. Poate ca avem nevoie de un miliard de ani, dupa care apare si combinatia dorita sau poate ca maimutele au noroc si combinatia apare in prima saptamana.

Dienstag, 13. März 2018

Cine este dumnezeul crestinilor ?


    In antichitate, zeii erau perceputi ca niste persone cu puteri mari care le erau date de anumite obiecte de care omul nu avea habar ce sunt, astfel ca el le descrie ca pe niste lucruri magice, ca pe niste obiecte care aveau puteri fara margini. Acesti zei aveau sentimente sau comportari identice cu cele ale umanitatii pentru ca si ei erau mistuiti de dureri, ambitii, iubiri, intrigi, gelozii, mila, conspiratii si erori. Acesti zei erau descrisi ca persone in carne si oase, aveau aspect umanoid, locuiau in palate impresionante unde oamenilor le era interzis accesul in afara celor alesi, se deplasau in zbor cu bizare ambarcatiuni pe mare sau cu aparate inaripate care pareau propriile lor aripi si aveau fiecare cate un nume.

    Anticii ne spun ca zeii aveau si ei un sef suprem caruia trebuia sa i se inchine toata creatia cerului si pamantului. Numele lui era diferit in functie de zona din care venea: Zamolxis la daci, Zeus la greci, Odin la nordici iar Amon-Ra la egipteni. La fel ca si la oameni, zeii erau impartiti in cei care faceau voia zeului suprem si cei care nu voiau sa-i fie pe plac. In antichitate nici un popor de pe pamant nu creadea intr-un singur zeu. Toti se inchinau la nenumarati zei pentru ca fiecare avea un rol in viata lor. Biblia este o carte confectionata din mai multe scrieri in care erau relatate faptele acestor zei. Faptul ca omul nu a crezut si nu a avut niciodata un singur zeu atotputernic ne este evidentiat in toate scrierile antichitatii dar si din paginile bibliei. In biblie de nenumarete ori domnul zeu s-a suparat si a pedepsit oamenii pentru ca foarte des se intorceau sa se inchine la alti zei, in ciuda promisiunilor frumoase pe care el le facea. Dar daca oamenii se intorcea mereu la cultul zeilor inseamna ca nu erau multumiti de acest domn zeu.

    Conform wikipedia, etimologia termenului ,,dumnezeu’’ are origini pagane! Deriva din limba latina ,,domine deus’’, iar in timp s-a transformat in termenul de dumne-zeu, asa cum il stim astazi. Ceea ce tradus inseamna ,,domnule zeu’’. Trebuie specificat ca denumirea ,,dumnezeu’’ apare exclusiv in limba romana. In celelalte limbi de origina latina, apare doar ,,deus’’, specific limbii respective: franceza (dieu), italiana (dio), spaniola (dios), portugheza (deus)! In consecinta, atunci cand spui dumne-zeu, adica, ”domnule zeu”, ar trebui automat sa-i rostesti numele zeului carui-i te adresezi!

    Avand in vedere faptul ca crestinismul este o emanatie a iudaismului, ar trebui ca si domnul zeu a lor sa fie cel al iudeilor adica Yahweh! Numai ca aici ne lovim de un subiect sensibil si controversat. Aici apare o incompatibilitate a zeului din antichitate numit Yahweh, cu ceea ce se pretinde a fi domnul zeu la crestini astazi. Daca zeul antic Yahweh se declara fara menajamente a fi un zeu crud si nemilos cu vrajmasii, domnul zeu al crestinilor se vrea a fi un zeu al tolerantei si al iubirii, chiar daca in treacat fie spus nici crestinii nu au stat departe de razboaie in numele credintei, totusi la nivel declarativ il considera pe domnul zeu un zeu milostiv si indurator cu vrajmasii sai. Un alt motiv ar fi acela ca Yahweh era un zeu tribal cu pretentii exclusive de inchinare, cu ritualuri clar stabilite. In privinta exclusivitatii de inchinare, acest lucru presupune un monoteism absolut, ori crestinii nu sunt monoteisti. Conform DEX monoteismul este explicat ca fiind ,,religie care recunoaste existența unei singure divinități''. Ori in absolut toate religiile crestine se recunosc mai multe fiinte divine care pot sa-i ajute pe credinciosi! De exemplu: gramada de sfinti, Jessus, sfanta Maria, Arsenie Boca ... etc. chiar daca sunt considerati inferiori atotputernicului, crestinii nu se mai pot numi monoteisti.

    Prin biblie se vehiculeaza mai multe nume a domnului zeu, cum ar fi: Iahwe, Elohim, Adonai etc. Si ca de obicei, cand vine vorba de a explica ceva concret, ne pierdem in amalgamul de sensuri a diferitelor pasaje si a traducerilor gresite si la final suntem inapoi de unde am plecat. La auzul ,,intortocheate sunt caile domnului’’ unui credincios i se scurtcircuiteaza mintea si se mai si simte vinovat ca a incercat sa-si explice de ce nu se aplica logica in toate cazurile. Deci pana la urma numele zeului crestinilor este ... nu este! Il cheama exact asa cum il si striga: domnu’ zeu. Este imposibil de gasit un raspuns intrebarii din titlu, un raspuns sa multumeasca pe toti hrestini.

    Daca ,,cea mai mare izbanda a satanei impotriva binelui a avut loc in momentul in care i-a convins pe oameni ca el nu exista’’ atunci s-ar putea la fel de bine ca cea mai mare izbanda a lui domnul zeu impotriva raului sa fie in momentul in care oamenii sunt convinsi ca el nu exista!

Sonntag, 11. Februar 2018

Sistemul educational

    Aparitia sistemului educational a fost salutata ca un mare pas inainte al societatii umane. Dar, ca si internetul, acesta este o sabie cu doua taisuri, iar taisul indoctrinarii este mult mai ascutit decat cel care aduce iluminarea. „Educatia” inseamna copiii care invata sa scrie, sa citeasca si sa recite tabla inmultirii. La nivel de baza, e un lucru bun. Dar sistemul de „educatie” este visul implinit al oricarui manipulator. Daca vrei sa obtii adulti care sa gandeasca conform planurilor tale, ce situatie ideala ai crea? Sa „educi” copii de 3 si 4 ani si sa controlezi ceea ce invata 5 zile pe saptamana, pana pe la 20 de ani. N-ai sa gasesti o structura mai buna de indoctrinare!

    Profesorii sunt paznicii mintii in dezvoltare, care le spun elevilor ce este realitatea, ce este istoria, ce este adevarat sau fals. In mare parte, acesti profesori nu au habar de ceea ce fac. Sa vedem cum este produs un profesor: Mai intai trebuie sa se descurce bine la examene in liceu si universitate, altfel spus sa fie burete pentru versiunea sistemului despre adevar si realitate si sa o poata exprima pe foaia de examen. Apoi trece prin perioada de pregatire, unde invata sa-si indoctrineze elevii cu acelasi „adevar” si aceeasi „realitate” cu care au fost ei programati. Trebuie sa fii un bun burete in scoala si universitate si sa treci examenul sistemului inainte sa te califici ca doctor, savant, ziarist sau politician. Cei care se descurca la examenele sistemului doar confirma nivelul de indoctrinare, celula inchisorii mentale, care ramane intacta pentru restul vietii la cei mai multi oameni.

    Copiii si tinerii care cerceteaza singuri, gandesc independent, pun la indoiala si ofera o alta realitate decat „norma” indoctrinata nu trec examenele si reprezinta o „influenta distructiva in clasa”. Toate acestea sunt decise de varful piramidei educationale si dictate celor din esalonul inferior. Iar cei mai multi profesori se supun orbeste acestui sistem. Astfel, se mentine neschimbat acest mod „profesionist” de a preda, iar orice element rebel este eliminat.

    Profesorii predau ceea ce li se spune, ziaristii scriu in limitele dictate de editor, editorul publica in limitele impuse de proprietar, savantii dau o versiune a realitatii in limitele stiintei oficiale, medicii trateaza pacientii cu medicamente sau cu bisturiul, metode dictate de organizatia medicala... Peste tot e la fel. Cei putini din varf dicteaza, iar ceilalti fac ceea ce li se spune. Copiii isi dau seama repede ca viata e mai simpla daca nu pui la indoiala ceea ce auzi.

    Profesorii sunt paznici-cheie ai minti in dezvoltare, deoarece cei mai multi sunt incredibil de neinformati despre realitatea profunda a lumii. Ei stiu ceea ce sunt conditionati sa stie. Profesorii, ziaristii, savantii, doctorii si politicienii bine informati sunt ultimul lucru de care are nevoie elita. Informarea nu face bine carierei, iar profesorii, doctorii si ziaristi informati care inteleg ca sistemul este o masina de indoctrinare iti pot spune consecintele impotrivirii lor.

    Sistemul educational este o banda transportoare bine unsa, care absoarbe minti virgine la un capat si scoate adulti programati la celalalt. Sunt si unii care supravietuiesc cu procesele de gandire intacte, dar sunt putini. Pentru ceilalti, singura speranta este sa se deprogrameze de indoctrinarea care i-a educat. In in toate colturile acestei planete rotunde, indoctrinarea copiilor de catre parinti se realizeaza chiar acasa.

    Orice parinte – crestin, musulman, simpatizant al vreunui partid politic, rasist, muncitor, intelectual, om de vaza – isi conditioneaza progeniturile prin exercitarea unei autoritati insistente. Copiii devin reflexii ale parintilor, presiunea de a fi ca ei fiind uneori enorma. Ideea ca un crestin, musulman, evreu sau hindus trebuie sa respecte dreptul prin nastere al copiilor lor de a-si alege convingerile, fara a fi obligati sa se conformeze credintei parintilor, iese din discutie la acesti oameni. In plus, uni parinti isi iau un al doilea sau al treilea loc de munca, cu scopul de a face economii pentru copiii lor, care vor primi un plus de indoctrinare intr-un colegiu sau facultate. Rotitele se invart si toti isi joaca rolul, indoctrinandu-i pe ceilalti si mentinandu-i in turma. Sistemul este atat de bun, incat toti cred ca e spre binele copiilor lor. 

Montag, 29. Januar 2018

Patruzeci de ani in pustiu

    Am observat o asemanare foarte mare intre biblie si un gen de jocuri ce se pot juca in mediul on-line ,,jocurile de strategie in timp real’’. Jocurile de strategie in timp real sunt un gen de jocuri video caracterizat prin faptul ca ele au loc in timp real, unde adunarea de resurse, construirea de baze, dezvoltarea tehnologiei si controlul direct asupra unitatilor individuale sunt componente cheie. Jocul progreseaza in ,,timp real’’ si este un joc continuu. Jucatorul poate da ordine in orice moment, in timp ce cuvantul ,,strategie’’ face referinta la planificarea unui razboi, campanii sau gestionarea resurselor. In jocurile in timp real se pot da ordine unor unitati sau persoane individuale. Parti integrale ale gameplay-ului sunt de asemenea aspectele legate de economie si productie dar si sociale(razboi, pace si optiunile de alianta, loc de inchinare, bordel etc.). In calitate de capetenie care si-a intemeiat orasul cu doar cateva corturi, este misiunea ta sa iti demonstrezi aptitudinile de strategie si sa iti dezvolti orasul in joc.

    Cel mai relevant capitol din biblie este acela in care israelitii au fost blestemati de dumnezeul lor Yahweh, sa petreaca timp de patruzeci de ani in pustiu, dupa iesirea din Egipt. Relatarea biblica urmeaza exact pasi pe care ii urmeaza un impatimit jucator al jocurilor de strategie on-line. Yahweh si-a stabilit un loc in care sa isi dezvolte poporul. Ca si la joc numai soldatii si luptatori se numara.

,,Faceti numaratoarea intregii adunari a copiilor lui Israel, dupa familiile lor, dupa casele parintilor lor, numarand pe cap numele tuturor barbatilor, de la varsta de douazeci de ani in sus, pe toti cei din Israel care sunt in stare sa poarte armele’’.

    Pustiul nu ofera posibilitatea practicarii agriculturii, cresterii animalelor si, ca in joc oamenii trebuiesc hraniti.

,,Iata ca voi face sa va ploua paine din ceruri. Poporul va iesi afara si va strange, cat ii trebuie pentru fiecare zi, ca sa-l pun la incercare si sa vad daca va umbla sau nu dupa legea Mea. Casa lui Israel a numit hrana aceasta ,, mană’’. Ea semana cu bobul de coriandru; era alba si avea un gust de turta cu miere. Copiii lui Israel au mancat mana patruzeci de ani, pana la sosirea lor intr-o tara locuita’’.  

    Alt aspect important in joc este legat de construirea locului de inchinare pentru a avea un coeficient ridicat de multumire al poporului. Din datele desprinse din biblie reiese ca au construit un cort impresionant impodobit cu metale rare (pentru prelucrarea lor era nevoie de un minim de unelte si ateliere speciale de prelucrarea metalelor, si ateliere de confectionarea panzei din care era facut cortul).

,,Tot aurul intrebuintat la lucru pentru toate lucrarile Sfantului Locas, aur iesit din daruri, se suia la douazeci si noua de talanti si sapte sute treizeci de sicli, dupa siclul Cortului.Argintul celor iesiti la numaratoare, din adunare, se suia la o suta de talanti si o mie sapte sute saptezeci si cinci de sicli, dupa siclul Sfantului Locas:cate o jumatate de siclu de cap, o jumatate de siclu, dupa siclul Sfantului Locas, pentru fiecare om cuprins in numaratoare, de la varsta de douazeci de ani in sus, adica pentru sase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni’’.

    Beduinii traiesc in zonele desertice de mii de ani dar zeul lor nu le-a dat concret niciodata ceva de mancare sau de baut. Cu siguranta se poate supravietui in desert dar nu in comunitati asa mari cum este descris in biblie. Sederea israelitilor in pustiu timp de patruzeci de ani seamana mai mult cu un joc de strategie decat cu realitatea.

Montag, 8. Januar 2018

Bine sau rau ... asta e intrebarea!


Exista un concept, cum ca in Univers ar exista doua puteri, una ,,buna’’ si alta ,,rea’’. Adica dumnezeu si diavol! Ce am putea noi intelege din aceasta?! Ca dumnezeu ar trebui sa vina cu o lista de propuneri privind bunastarea oamenilor, iar diavolul cu propuneri care le-ar provoca raul oamenilor. Adica pacatul! Pentru ce a trebuit dumnezeu sa se umileasca in fata creatiei sale cerandu-le sprijin pentru a raspandi mesaje sub forma de legi privind ce este bine si ce este rau?! Cand el de fapt ne-a creat cu aceasta capacitate de a discerne intre ce este bine si ce este rau. Organismul uman este dotat cu organe de simt tocmai pentru a decide singur asta. De fapt toate organismele vii au aceaste componente. Organele de simt impreuna cu instinctul au rolul de a mentine in viata corpul: durere, frica, foame, oboseala ...etc.

    Cu ajutorul acestor organe putem face diferenta intre ce ar putea fi bun sau rau pentru noi! Sa exemplificam putin; daca cineva ne ofera un produs de mancat, si il prezinta ca fiind bun, noi nu il putem aprecia decat daca-l gustam. Daca produsul nu este pe gustul nostru, instinctiv il vom scuipa afara din gura! Foarte important de retinut este faptul ca nu conteaza parerea celui care ne-a oferit produsul, nici macar parerea noastra ca l-am acceptat! Decizia a luat-o creierul nostru, in momentul cand produsul a intrat in contact cu papilele gustative care se afla pe limba! Dar daca vom continua sa inghitim acel produs, contrar instinctului care ne-a avertizat ca acel produs nu este pe gustul nostru, vom simti repercursiunile imediat: greata, indigestie, intoxicare sau in functie de ce contine acel produs, chiar suprimarea vietii.

    Plecand de la ideea ca noi nu avem voie sa contestam modul cum am fost creati, iar diavolul nu are putere de creatie, am stabilit deci ca instinctul a fost creat de dumnezeu. Dar daca din intamplare instinctul nostru agreaza un lucru care se afla pe ,,lista de pacate’’! Ce vom asculta? Glasul instinctului sau respectivele norme morale?! Dogma spune ca daca avem dorinte neconforme cu anumite norme morale ne putem abtine. Trebuie tinut cont totusi ca abtinerea nu substitue dorinta, ne ajuta doar sa o amanam pana la un timp favorabil! Acest lucru insemnand ca nu ne putem satisface necesitatile firesti oriunde, oricand sau cu oricine! O abtinere permanenta in cazul unei necesitati firesti duce la prejudicii grave sanatatii, sau dupa caz chiar decesul! Nu ne putem abtine de exemplu sa nu bem apa mai mult de patru zile.!

    Admitem ca dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor, initiatorul legilor fizicii, controleaza fenomenele naturii; cutremure, fulgere, inundatii, tornade, etc. De ce atunci nu ne-a lasat prin secretarii sai pamanteni, scrieri si cu privire la cum sa ne ferim de raul produs de efectele acestor fenomene naturale?! Se fac foarte mari confuzii intre legile omenesti si legile universului.Trebuie facuta o distinctie clara intre legile pacatului si legile energiei creatoare. Legile pacatului sunt facute de oameni pentru oameni si pot fi schimbate in functie de timp si imprejurari. In ce privesc legile universului, ele sunt nescrise si nu se pot schimba!

    In univers nu exista doua puteri una ,,buna’’ si alta ,,rea’’. Oamenii fac deosebirea intre ceea ce ei insusi numesc bine sau rau. Acum sa ne intoarcem in timp la momentul cand s-a initiat acest concept de ,,pacat’’. Cu totii am auzit povestirea in care au pacatuit prima pereche de oameni, prin faptul ca au muscat din ,,fructul oprit’’! Atunci s-a rostit prima data expresiile ,,bine si rau’’, inseamna ca atat binele cat si raul au aceiasi sursa. Dat fiind faptul ca dumnezeu nu nominalizeaza o alta sursa, nu ne ramane decat sa credem ca el poate genera atat binele cat si raul! Acum nu ne ramane decat sa analizam daca el intadevar ne produce noua vreun rau!

    Intrucat traim intr-o era a informaticii, luam un exemplu din domeniul informaticii, si sa-l compar pe creator cu un computer iar creierul nostru cu tastatura. Orice utilizator de computer stie ca tastatura este mijlocul de comunicare cu intregul sistem prin comenzile care i le dam. Daca din gresala sau necunoastere dam o comanda gresita, vom suporta consecintele, pe masura greselii care am facut-o. Fie am sters un joc care-l indrageam, fie am sters un program care ne ajuta in munca noastra. Indiferent ce gresala am comis vina este a noastra, nicidecum a computerului. Observati ca nu exista doua tastaturi una ,,buna’’ si alta ,,rea’’ si nici computerul nu are doua sisteme, ,,bun’’ sau ,,rau’’! Noi suntem cei care dam comenzi. Ce cerem ... aceea primim.